Am văzut Dune II. SF monumental, 170 minute, merită văzut la cinema, să te bucuri de sunet și imagini și să te gândești cum actorii merită niște bani în plus pentru cât nisip le-a intrat peste tot. 

Filmările s-au desfășurat în Iordania (Wadi Rum), dar și pe platourile din Budapesta (e un mare hub de platouri de filmare la vecinii noștri, probabil mai ieftin ca Hollywood). 

Mă declar fan SF în general, la filme și lecturi (favoritul e I. Asimov) și mă întreb cum li se pare filmul celor care au citit și volumele lui Frank Herbert (6 la număr). 

Așa, revenind la Dune 2, cred că va fi printre favoritele la Oscar, e o producție grandioasă din toate punctele de vedere. Regizor e Denis Villeneuve (canadian de origine franceză), pe care poate îl știți din mai cunoscutele Blade Runner și Arrival. Pe mine m-a marcat cu Incendies (2010), pe care după ce îl revăd va fi subiect de altă postare.

În partea a doua din Dune, Paul Atreides se unește cu Chani și cu Fremenii în timp ce caută să se răzbune pe conspiratorii care i-au distrus familia. Confruntându-se cu o alegere între dragoste și soarta universului, trebuie să împiedice un viitor teribil pe care numai el îl poate prevedea. 

Are poveste, peisaje feerice, elemente de cultură și civilizație, dinamică, personaje bine construite. 

Timothée Chalamet (aka Paul Atreides Muad’Dib) e unul dintre actorii care se remarcă în ultima vreme, foarte expresiv și mi se pare o alegere bună pentru rol, altfel s-ar fi stricat filmul cu vreun sex simbol musculos. 

Mama lui Paul, Lady Jessica, este unul dintre cele mai intrigante personaje din Dune. Ea este membră a Bene Gesserit (un fel de matriarhat din umbră), cu abilități supranaturale și o credință fermă în profeția Celui Ales, o intrigantă politică desăvârșită care se folosește de amenințări și manipulare pentru a consolida poziția lui Paul.  

Deși acțiunea e plasată într-o realitate științifico-fantastică, reflectă multe conflicte din viața reală (credință, profeții, fundamentaliști, dinastii, lupta pentru putere, supravițuire în medii ostile, apartenența la o comunitate).

Lui Austin Butler (pe care îl știm din Elvis) îi șade tare bine în era de răufăcător psihopat, iar Florence Pugh are o prezență elegantă și misterioasă. 

M-a surprins prezența lui Javier Bardem ca Stiglar, susținătorul profeției, adică abia pe la jumătatea filmului l-am recunoscut, pare mai bătrân și mai buhăit (dar asta înseamnă să fii actor bun). 

Un alt plus sunt efectele speciale suficient de realiste încât să nu deranjeze vizual (mulțimi frenetice de oameni, nave spațiale, niște elicoptere de tip libelulă). 

Și nu în ultimul rând, Villeneuve pune ca de obicei accentul pe partea de sunet, aici e tribal și puternic, te cufundă în atmosferă de la început până la final. 

Doar un lucru mai adaug: l-am văzut la cinema cu o prietenă care nici macăr nu văzuse prima parte și tot i-a plăcut enorm.

Citate 

Paul Atreides: He who can destroy a thing has the real power of it. 

Chani: Want to control people? Tell them a Messiah will come, and they’ll wait. 

Jessice: You shall die. You may see. The beauty and the horror.

și preferatul meu: Hope? We don’t hope. We plan. ( înțeleapta Bene Gesserit)

La final recunosc si cel mai subiectiv motiv pentru care mi-a plăcut filmul: mi-a amintit de cele câteva luni petrecute în Mali acum 4 ani (căldura, nisipul, cerul roșiatic). Las câteva imagini drept dovadă.